Tinerii români, risc ridicat de sărăcie și excluziune socială

Mai mult de o treime dintre tinerii români cu vârste cuprinse între 15 şi 29 de ani se aflau, în 2022, în risc de sărăcie și excluziune socială, în timp ce rata de deprivare materială şi socială severă din România era, de asemenea, cea mai mare din Uniunea Europeană.

România avea astfel, în 2022, o rată de deprivare materială şi socială severă – 25,4% – în rândul tinerilor, în condiţiile în care media acestei rate la nivelul blocului comunitar era de 6%, conform datelor publicate în februarie a.c. de Eurostat.

Eurostat definește deprivarea materială severă ca fiind existența unor condiții de viață limitate drastic de lipsa de resurse, ceea ce înseamnă că nu-și permit să plătească pentru cel puțin patru dintre următoarele: chiria sau facturile de întreținere, menținerea locuinței la un nivel de încălzire adecvat, confruntarea cu cheltuieli neașteptate, alimente precum carne, pește sau o proteină echivalentă o dată la două zile, o săptămână de vacanță în afara locuinței, un automobil, o mașină de spălat, un televizor color sau un telefon.

Potrivit acestor date, ţările UE cu cea mai mare proporţie de tineri care se confruntă cu deprivare materială şi socială severă au fost România (25,4%), Bulgaria (18,6%) şi Grecia (14,9%). Pe de altă parte, proporţia a fost mai mică de 3% în 12 state membre UE: Slovenia, Austria, Luxemburg, Croaţia, Polonia, Cehia, Ţările de Jos, Estonia, Malta, Cipru, Finlanda şi Suedia.

La nivelul întregului bloc comunitar, în 2022, riscul de sărăcie şi excluziune socială era mai mare cu 2,9 puncte procentuale pentru tinerii cu vârste cuprinse între 15 şi 29 de ani decât pentru populaţia totală.

Statele membre cu cel mai mare procent de tineri (cu vârste cuprinse între 15 şi 29 de ani) aflaţi în risc de sărăcie şi excluziune socială erau România (37,9%), Bulgaria (32,4%) şi Grecia (30,7%). La polul opus, cele mai mici rate se înregistrau în Cehia (10,5%), Slovenia (10,7%) şi Malta (11%).

În 2022, 17,4 milioane de tineri (cu vârste cuprinse între 15 şi 29 de ani) erau în risc de sărăcie şi excluziune socială în Uniunea Europeană, dintre care 4,1 milioane trăiau într-o stare de deprivare materială şi socială severă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like