Interviu: „În fiecare bob de nisip e un mic diamant”

Mereu în acțiune, în țară și în lume, Irina-Margareta Nistor trăiește viața la fel de intens precum un film bun. O recunoaștem cu toții drept Vocea Filmelor dar cei care o întâlnesc îi pot simți și prezența magnetică, aflându-i și darul special de a distila ce-i mai bun din ce a adunat și a împărtăși apoi cu ceilalți. Mai puțini știu însă că, pe lângă rolurile de critic, fin cunoscător și ambasador al filmelor bune, Irina l-a asumat și pe cel de director al Festivalului de Psihanaliză și Film, pe care ea însăși l-a adus în România cu 10 ani în urmă. Am povestit despre cea de-a treia ediție de la Iași și, dintr-o conversație efervescentă despre film și viața cu provocările ei, despre trecut și cum se împletește acesta cu viitorul, a ieșit un interviu scânteietor. De citit până la capăt sau, cum ar spune Irina, până la ultimul generic.

Freud e încă o prezență activă în lumea filmului

Well Magazine: Cum se face că s-au întâlnit psihanaliza și filmul în acest festival?

Păi, psihanaliza și filmul au fost inventate în același an și cred că a fost o idee foarte bună pentru că s-au sprijinit reciproc, până în ziua de astăzi. Chiar mă amuzam în contextul incidentului recent de la Oscaruri, că justificarea protagonistului s-a bazat pe o experiență șocantă trăită în copilărie. Deci, am putea spune că Freud e încă o prezență activă în lumea filmului după atâția ani.

Coincidența face că Freud a fost fascinat dintotdeauna de filme, dar și invers – scenariști și regizori precum Hitchcock (cazul său fiind poate cel mai evident în direcția asta) sau Bertolucci, care a și fost un fel de părinte al Festivalului de la Londra (European Psychoanalytic Film Festival), pe care noi l-am importat din punct de vedere conceptual. Interesant e, spunea Bertolucci, că el a apelat la psihanaliză nu în urma unei traume ci pentru a fi mai creativ.

Aceste lucruri pun în lumină o combinație de motive când vine vorba de psihanaliză și asta ne poate duce cu gândul chiar la actualul context complicat în care trăim cu toții. Și, pentru că tot am făcut recent la Cluj “Femeia în Lună” (proiecţie de film mut cu sound-design live), unde oamenii se duc pe lună pentru că au aflat că acolo ar găsi aur și în acest scop folosesc un detector de metale, putem spune că psihanalistul e un fel de detector de resurse interioare de preț.

O călătorie în viitorul din trecut

Well Magazine: Această ediție de la Iași vine cu o tematică interesantă, pe care te-aș ruga să o detaliezi cu gândul la întrebarea: al cui viitor e de găsit în trecut?

Cred că al oricăruia dintre noi și mă gândesc acum în special la filmul lui Bergman („Fragii sălbatici”). Am ales acest subtitlu pentru că future in the past era expresia preferată a lui Ion Caramitru, despre care s-a făcut vorbire și în timpul unei prezentări susținute în memoria sa pe 9 martie a.c., zi în care ar fi împlinit 80 de ani. Iar eu am găsit o legătură foarte interesantă cu filmul „Fragii sălbatici”, făcut de Bergman ca un fel de trecere în revistă la încheiere de viață și în care a oferit rolul principal regizorului său preferat. Asta mi s-a părut sugestiv pentru ideea de future in the past pentru că el s-a dus în trecutul lui dar și în viitor.

Ideea se regăsește inclusiv în fimul ce va rula în deschiderea festivalului de la Iași – “An affair to remember”, un film foarte sentimental cu Cary Grant și Deborah Kerr, iar de „Casablanca” nu mai spun. În cazul poveștii cu cățelușa plecată în spațiu („Laika și Văzduhul – Spectacol-lectură”) iarăși sunt elemente ce fac trimitere la această idee, iar în contrapondere cu Laika am mai propus pentru copii un desen animat adorabil, „Cățeii Reginei”.

În plus, ideea poate avea rezonanță și din perspectiva celor care nu au apucat să aibă un viitor și aici mă refer la filmul lui Dragoș Zămosteanu („În căutarea inginerului Dragomirescu”), pentru că sunt atât de mulți care au pierit într-o perioadă cumplită de care nu ne amintim suficient. Apoi, pentru că am făcut această ediție în memoria lui Ion Caramitru, în deschidere vom avea câteva imagini cu Pino dintr-un film despre experimentul Pitești, ce urmează a ieși pe marile ecrane.

Trebuie să mai amintesc și de „Cenușă înzăpezită” („Ashes in the Snow”), un film rar, proiectat acum în premieră în România și cred că pot spune în exclusivitate.

Nouă ne rămâne Casablanca

Well Magazine: Din ce ai dezvăluit deja, pare că spectatorii vor experimenta un amalgam de emoții. Vom râde mai mult sau vom rămâne mai degrabă pe gânduri?

Și una și alta. Întotdeauna mi-am dorit ca filmele să fie foarte diferite, astfel încât festivalul să nu fie plictisor. De altfel, eu sunt prima care m-aș plictisi așa că… Vor fi momente înduioșătoare dar e bine să mai vedem și câte o lacrimă, mai ales dacă e o lacrimă dulce. Spre exemplu, “Casablanca” împlinește 80 de ani anul ăsta, e și filmul meu preferat așa că mi se pare perfect a încheia festivalul. Știi cum se spune, parafrazez acum, nouă ne rămâne Casablanca.

Filmul pe care l-a văzut de fapt fiecare

Well Magazine: Cărui public se adresează cu preponderență acest format aparte, ce oferă filmul dar și interpretarea acestuia din diferite perspective?

Așa cum am văzut și la edițiile anterioare, mare parte dintre spectatorii prezenți sunt tineri, studenți – în special la medicină, interesați direct de acest fir tematic. Chiar îmi amintesc o discuție foarte aprinsă între doi studenți la un moment dat, într-o ediție cu Andrea Sabbadini, venit special de la Londra, în care s-a abordat empatia și măsura în care medicul este impresionat de soarta unui pacient. Este un format deosebit dat fiind că filmul este urmat de o analiză susținută de specialiști cu experiență, context în care cei din sală pot adresa întrebări, clarificându-și astfel unele subiecte.

Apoi, la fel de interesant este dialogul de final în jurul filmului pe care l-a văzut de fapt fiecare în parte. Practic, poți observa că sunt puse alături filme total diferite prin prisma unghiului din care a privit fiecare, a experienței și modului în care fiecare înțelege lucrurile. În final, întrebarea care se ridică este cum găsim punctul comun, care de obicei ține de esența noastră umană. Dincolo de asta, aș sublinia faptul că e foarte important să ne și bucurăm vizionând aceste filme, de aceea am ales producții foarte diferite.

Revenind, aș vrea să menționez că la Londra cei mai mulți spectatori ai filmelor din acest festival sunt psihanaliști. Noi am dorit însă să aducem acest format nu doar pentru specialiști, inclusiv cei în devenire, ci pentru toți cei interesați de întrebările esențiale, de raportul cu cei din jur dar și cu sinele. E adevărat, spre surpriza mea cel puțin, că deși îl facem de 10 ani (în București) acest festival încă nu e suficient de cunoscut românilor dar sper ca acest lucru să se schimbe. Radu Rădescu (realizatorul spectacolului despre cățelușa Laika, în care actorul Vlad Ivanov este cel care dă o voce intensă poveștii) mi-a povestit recent că în timp ce se plimba cu cățelușa lui într-un parc din București a întâlnit un tânăr psihanalist care s-a arătat fascinat de ideea acestui festival și a spus că intenționează să vină la Iași special în acest scop.

Și folosesc acest prilej pentru a-mi declara bucuria că, grație lui Andrei Apreutesei, festivalul beneficiază de găzduirea Ateneului din Iași, o sală frumoasă și primitoare.

Avem nevoie de un refugiu, ca să nu ne scufundăm precum Titanicul

Well Magazine: În ce altă cheie am putea privi călătoria în viitorul din trecut, dat fiind contextul pe care îl traversăm cu toții?

Cred pe de o parte că ne putem conecta la sentimente mai plăcute vizionând unele dintre aceste filme dar și la învățăminte valoroase, pe care le oferă altele. Apoi, eu mereu am spus că în perioada pandemiei, filmul ne-a fost unul dintre cei mai buni prieteni. În prezent, aș spune că pentru cei mai mulți dintre noi filmul e un bun refugiu din calea atâtor știri sumbre. Ceea ce nu înseamnă că trebuie să ignorăm evenimentele ci doar că avem nevoie și de un refugiu, tocmai ca să nu ne scufundăm precum Titanicul. Fapt care nu ar ajuta nimănui, ba eventual s-ar bucura mai tare unii de la răsărit… Ideea e să poți discerne și înțelege mai bine niște lucruri, să știi să-ți pui o armură de protecție căci gloanțele de natură psihică pot fi și ele foarte periculoase, și să fii alături de cei care au nevoie de tine.

Filmele care se fac astăzi ar trebui să ne facă bine

Well Magazine: Cu ce alte filme sau experiențe recente găsești că se leagă această temă?

Cred că lucrurile se leagă în multe feluri, inclusiv cu ce putem vedea în jur. Vorbind de filme însă, aseară am văzut „Animale fantastice”, un spin-off abia lansat, un film complex în care am găsit atât de multe lucruri care se potrivesc perfect cu ce se întâmplă astăzi. Până la urmă, e vorba de sincronicități. În opinia mea însă, filmele care se fac astăzi ar trebui să fie mai mult din cele care ne fac bine și nu dintre cele sinistre.

Apoi, ideea de călătorie – așa cum apare și în filmul „An Affair To Remember”- o regăsim și într-un film de weekend, intitulat „The Lost City”, în care joacă actorul din Harry Potter. E un film potrivit pentru această perioadă, din perspectiva stării emoționale de care avem nevoie. De asemenea, la Cannes se va deschide cu un „Top Gun” demult așteptat și cu un Tom Cruise în formă, apoi urmează filmul despre Elvis Priestley – la 50 de ani de la marele turneu al regelui, în care joacă și Tom Hanks. Aș mai aminti și de „Mame paralele”, în care Penelope Cruz face un rol senzațional.

Să nu deznădăjduim

Well Magazine: Dacă te-ai uita acum la viață ca la un film, ce titlu ai vedea potrivit?

Cred că întâi de toate ar trebui să nu deznădăjduim. Asta e, să nu deznădăjduim. Pentru că altfel se agață deznădejdea de noi și vaccin anti-deznădejde nu s-a inventat. Sunt absolut convinsă că istoria se repetă doar că în forme diferite pentru că nu e același scenarist, și cine spune că nu-i așa înseamnă că n-a înțeles nimic din tot ce e.

Și mai ales, având în vedere că cineva acolo sus ne iubește, n-avem dreptul nici o clipă să gândim ah, e îngrozitor, nu se poate… Să încercăm să găsim ceva de care să ne sprijinim. Știi, în fiecare lucru mărunt, în fiecare fir de nisip e un mic diamant. În Noua Zeelandă am văzut nisip negru și mi se părea că în fiecare bob din acela e un diamant. Dacă știm să vedem fiecare mic diamant din ăsta, atunci cred că ne va fi ceva mai ușor. Deci asta spun, să nu deznădăjduim pentru că ar fi păcat. Să ne gândim la bine pe cât posibil și să ne facem planuri. Aseară spre exemplu a fost o chestie frumoasă. Înainte de proiecția „Animale fantastice”, a venit un tânăr ziarist și mi-a zis: știți, după ce vedem filmul ăsta, vi se îndeplinesc trei dorințe. M-a luat așa, pe nepusă masă…

Muzeul filmului și alte destinații ale viitorului din trecut 

Well Magazine: Și care ar fi cele trei dorințe?

Prima dorință este să ajung neapărat la Los Angeles ca să văd muzeul filmului, care tocmai s-a deschis la Academia Americană de Film. A doua este să ajung în Danemarca, unde n-am fost niciodată, sau măcar în Norvegia sau, dacă se poate, în amândouă. Asta pentru că aș vrea să ajung prin toate țările în care a fost mama mea și în felul ăsta, să simt că mă conectez din nou cu ea. Și mai e Tanzania. Mă rog, și Senegal. Ah, și Iranul. Vezi câte sunt… Cea de-a treia dorință e să ajung din nou în Noua Zeelandă, unde prietenii mei români au doi copii adoptați din țările baltice, că de aici n-au reușit, iar eu vreau să îi botez. Am văzut filmul ăla până la capăt, până la ultimul generic, așa că aștept să mi se întâmple toate acestea…

Interviu realizat de Mihaela Stoenescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

You May Also Like