Ce îi îngrijorează pe români în contextul conflictului din Ucraina

Aproape două treimi (63%) dintre români sunt îngrijorați de posibilitatea unei escaladări a conflictului din Ucraina la nivel global, relevă o analiză realizată de Leo Burnett pe baza sondajului Global Web Index (GWI), citată de Hotnews.ro. De asemenea, 43% dintre românii intervievați manifestă îngrijorare și în privința unei potențiale implicări militare a României în acest conflict.

73% dintre români consideră că UE și NATO ar trebui să se implice mai mult în acest conflict însă, când vine vorba despre participare activă la război, doar unul din trei români cred că NATO ar trebui să trimită trupe în Ucraina.

În plus, potrivit studiului Global Web Index, dintre cetățenii statelor membre NATO românii sunt și cei mai îngrijorați de efectele economice ale crizei, 73% fiind preocupați de situația lor financiară și peste jumătate dintre ei reducând deja bugetul de cheltuieli. Alte aspecte la care românii privesc cu îngrijorare sunt dependența țării de gazul rusesc, evoluția ratei dobânzilor și impactul crizei asupra sănătății mintale. Chiar în condițiile în care se tem pentru ziua de mâine, 75% dintre români cred ca refugiaților ucrainieni trebuie să le fie întinsă o mână de ajutor.

Dintre cetățenii țărilor analizate, românii sunt mai încrezători cu privire la eficiența sancțiunilor economice pentru a descuraja ofensiva rusă. 26% dintre români consideră că Ucraina ar trebui primită în Uniunea Europeană, în timp ce 28% consideră că populația rusă nu ar trebui pedepsită pentru măsurile armate luate de conducerea țării.

În privința măsurilor luate de România în acest context, 75% dintre respondenți consideră că țara noastră ar trebui să accepte refugiații din Ucraina, iar 65% cred că ar trebuie oferit sprijin financiar. Când vine vorba de companii, 65% dintre românii chestionați se așteaptă ca acestea să acționeze proactiv, prin oferirea de ajutor pentru refugiați, prin retragerea produselor sau serviciilor lor de pe piața din Rusia și prin donații de bani, bunuri sau servicii.

În planul contribuției personale, 31% dintre români au declarat că au făcut deja donații în sprijinul refugiaților, în timp ce 49% au spus că intenționează să facă acest lucru în perioada următoare. De remarcat și faptul că 21% dintre concetățeni au menționat preferința de a cumpăra produse ori servicii de la brandurile implicate activ prin donații și alte tipuri de ajutor acordat refugiaților.

Analiza efectuată de Leo Burnett are la bază datele studiului GWI derulat între 7 și 14 martie a.c. pe tema preocupărilor, atitudinilor și reacțiilor consumatorilor din 21 piețe ale lumii, ca răspuns la criza din Ucraina. Studiul a fost desfășurat în rândul utilizatorilor de internet cu vârste cuprinse între 16 și 64 de ani din țările Australia, Brazilia, Canada, China, Franța, Germania, India, Italia, Japonia, Mexic, Polonia, România, Singapore, Africa de Sud, Coreea de Sud, Spania, Suedia, Taiwan, Turci, Marea Britanie și SUA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like