UNICEF: Închiderea școlilor, impact major asupra educației

Peste 616 milioane de elevi din toată lumea au fost afectați de închiderea totală sau parțială a școlilor, în contextul restricțiilor impuse în perioada de pandemie, relevă un raport recent UNICEF. Cu alte cuvinte, impactul restricțiilor legate de pandemie asupra educației copiilor este unul major la nivel global, așa cum se arată într-un comunicat de presă al organizației menționate.

“In luna martie vom marca doi ani de la debutul perturbărilor în mediul educațional și putem vedea pierderi aproape insurmontabile în pregătirea copiilor.”, declară Robert Jenkins, Chief of Education, UNICEF. “În timp ce perturbările din procesul de învățare trebuie să ia sfârșit, este de remarcat că redeschiderea școlilor nu e de ajuns. Elevii au nevoie de un sprijin considerabil ca să poată recupera pierderile survenite. Astfel, școlile trebuie să meargă mai departe de rolul lor de spații de învățare, contribuind și la refacerea sănătății mintale și fizice a copiilor, precum și la dezvoltarea lor în plan social.”, a adăugat Jenkins.

Copiii au rămas în urmă în ce privește deprinderea unor abilități de bază iar întreruperile din procesul educațional au făcut ca milioane de elevi să piardă mult din cunoștințele pe care le-ar fi dobândit dacă studiau în clasă, în special cei din mediile defavorizate. În țările mai puțin dezvoltate, conform comunicatului UNICEF, pierderile au afectat în asemenea măsură copiii din ciclul primar, încât mulți școlari de 10 ani nu sunt capabili să citească sau să înțeleagă un simplu text (cca 70%, în creștere de la 53% înainte de pandemie).

Drept consecințe ale blocării activității școlilor, pe lângă pierderile de cunoștințe se numără afectarea sănătății mintale a copiilor, reducerea posibilității de a avea acces la o sursă constantă de hrană și creșterea riscului de abuz la adresa lor.

Potrivit UNICEF, un număr tot mai mare de cercetări evidențiază că situația din pandemie a generat în mare măsură anxietate și depresie în rândul copiilor și adolescenților, cei din mediul rural fiind supuși la cel mai mare risc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like