Un an al reconectării

Un an ca nici un altul a trecut (dacă nu-l socotim și pe cel dinainte) și ne gândim la cel în care am pășit cu o speranță pe măsură. Pe cât de mare e necunoscutul, pe atât de mult simțim cum crește în noi dorința de a izbândi. De a ne regăsi adică echilibrul, în primul rând. De a elibera din cele vechi, ce ne îngreunează ca o piatră zborul. De a lăsa în urmă temeri, îndoieli și limitări, și a ne ridica privirea cât mai sus, orice ar spune alții. Reconectați în adevăr cu cine suntem și apoi cu cei de alături, în armonie.

Dar cine suntem cu adevărat? Posibil că nu o dată ne-am auzit această întrebare, îndeosebi în anii din urmă. Și dacă o vom fi auzit, cât timp ne-am oferit a reflecta? Poate că merită să zăbovim mai mult și, da, poate că începutul de an e un prilej tocmai bun de a căuta răspuns la cine și de ce.

De ce e important pentru mine să știu cine sunt în adâncime, nu doar la suprafață? Poate ca să mă înțeleg mai bine și apoi să caut a mă accepta așa cum sunt, în drum spre următoarea mea versiune mai bună? Să mă respect și chiar să mă iubesc, realizând că sunt întreg/întreagă și suveran/ă, și că tot ce aleg să rafinez acum mă va ajuta să înaintez mai ușor spre obiectivul sau visul meu. Să îmi clarific de asemeni cine nu sunt și nici n-aș vrea să fiu. Să definesc mai clar următorul vârf pe care vreau să îl ating, făcând ceea ce îmi place sau mă pasionează. Să descopăr ce mai am de învățat pe parcurs, realizând că sunt atâtea pe care nu le știu încă. Să știu cu cine vreau să mă însoțesc, de vreme ce împărtășesc aceleași valori, principii și crezuri. Să am încredere că sunt pe drumul cel bun și, între timp, să mă pot bucura de frumosul și binele pe care le-am întâlnit în cale. Cu alte cuvinte, să fiu în flux sau în aliniere cu mine însumi/însămi și cu viața.

Sunt doar câteva dintre aspectele la care cred că merită a reflecta la început de an, dacă dorim ca ceea ce creăm în 2022 să aibă un rost și viața pe care o trăim să aibă sens. Le-am putea privi drept coordonate existențiale care, alături de busola interioară, ne indică și ne țin pe direcția în care am ales să ne îndreptăm. Pe scurt, cine sunt și încotro? Pentru că, nu-i așa, nu am dori să navigăm mereu în bătaia vânturilor, la cheremul vremii sau al altora. Și poate că în căutarea acestor răspunsuri, în liniște ascultând, vom auzi și alte întrebări, venite chiar din miezul ființei noastre. De fapt, cine sau ce sunt cu adevărat dacă dau la o parte toate straturile dinspre suprafață, tot ce am crezut ori învățat în timp că sunt?…

Dincolo de esență, odată deslușită sau intuită pentru început – unde ne vom mai întoarce pentru că vom găsi mereu mai mult de contemplat, mai sunt abilitățile specifice, care ne fac unici și pe care iarăși le putem șlefui. Cum ar fi capacitatea de a fi flexibili în gândire, de a ne păstra vie curiozitatea și disponibilitatea de a învăța (și dezvăța, în același timp), precum și curajul de a ne menține inima deschisă, de a manifesta empatie, compasiune, generozitate, altruism. Și, nu în ultimul rând, puterea de a cultiva o perspectivă pozitivă în general, nu fără discernământ atent cultivat desigur, pe care o putem privi ca orientare predilectă către a observa partea bună a lucrurilor, a oamenilor și a vieții. Aspecte care intră așadar în categoria abilităților soft dar care, de fapt, cântăresc foarte greu în ecuația echilibrului interior și a stării noastre de bine. Stare pe care, că veni vorba, tot noi avem a o defini mai întâi. Un alt obiectiv pe care ni-l putem propune, cu scopul de a ne susține ca o ancoră de stabilitate personală la începutul unui an în care apele colective se întrevăd încă tulburi.

Dacă ar fi să subscriu toate acestea unei teme anume, aceea ar fi reconectarea. Cred că importanța faptului de a ne sonda propriile adâncimi și a ne reconecta astfel autentic cu noi înșine – cu esența noastră unică, valorile și obiectivele noastre majore – se dezvăluie de la sine.  Pe măsură ce ne vom imersa mai profund în interior, acordându-ne suficient timp și spațiu de observare, vom înțelege cu certitudine beneficiile acestui proces de auto-explorare și recalibrare. Aș mai adăuga, de asemenea, că odată reveniți noi înșine în punctul zero, de echilibru, la fel de important este a ne reconecta autentic și cu ceilalți. Prea mult s-a impus distanța în relațiile noastre de doi ani încoace. Avem nevoie unii de alții, cei cu care rezonăm în mod special, ca de aer și libertate. Când ne vom fi regăsit atât pe noi înșine cât și între noi, prin ceea ce ne unește în mod esențial, și ne vom fi acordat inimile, mințile și vocile, nici o furtună, nici un val nu ne va putea sta în cale.

Un an nou pe inima noastră să avem, oameni buni!

Credit foto/imagine: Florentina Popescu