Starea de bine devine un imperativ în organizații

Într-o lume afectată de multiple șocuri, în special din 2020 încoace, și de incertitudini cu privire la viitor, mediul de lucru nu se putea „simți” diferit. Mai precis, așa cum releva Gallup în prezentarea State of the Global Workplace: 2022 Report, „pulsul mediului global de lucru este slab dar încă se aude”. De reținut că observația are la bază date colectate în 2021 și în prima parte a anului trecut așa încât va fi interesant de aflat “pulsul” după încă un an, din următoarea ediție a studiului.

Utilizată pentru a descrie starea de spirit din interiorul organizațiilor, metafora era susținută îndeosebi din perspectiva a două dintre concluziile studiului. Prima dintre acestea se referă la angajamentul și starea de bine a oamenilor din companii – care se mențineau scăzute față de perioada pre-pandemie, cu doar 21% din angajați care se declarau implicați în activitatea desfășurată la job și 33% care admiteau o situație generală înfloritoare. Cei mai mulți dintre respondenți declarau însă că nu găsesc semnificația în munca depusă, că nu le merge bine ori nu au speranță într-un viitor mai bun.

Cea de-a doua concluzie face trimitere la nivelul ridicat de stres al angajaților din toată lumea, un alt record negativ după cel din ediția anterioară a cercetării anuale. Astfel, 44% dintre angajați au experimentat zilnic un nivel sporit de stres. Fie că e vorba de tensiunea de la locul muncă, fie de cea cu care vin la muncă, un lucru e cert, se arată în raport: angajații sunt mai stresați decât în 2020 (când a fost cel mai crescut nivel de după 2014).

În acest context, starea de bine ca imperativ – așa cum o consideră Gallup – devine un punct fierbinte pe agenda de astăzi a organizațiilor. Iar corelația dintre starea de bine și nivelul de angajament este ferm subliniată în raportul amintit. Când angajații se simt bine la job, sunt și implicați în activitatea lor, or asta reflectă un nivel de stres semnificativ mai redus și mai puține probleme de sănătate. Din păcate, cei mai mulți angajați rămân neimplicați la locul de muncă, fapt care înseamnă, între altele, pierderi masive pentru economia globală.

Relația dintre starea de bine și angajament este vitală, mai notează același raport, deoarece experiența oamenilor de la locul de muncă le influențează viața din afara muncii, iar starea generală de bine impactează, la rândul ei, viața de la muncă. În consecință, organizațiile au nevoie să se gândească la oamenii lor din perspectiva întregului pe care îl reprezintă, nu doar a lucrătorului. Cee ce impune necesitatea de a măsura starea de bine a angajaților și a prioritiza acest obiectiv ca parte a promisiunii brandului de angajator.

Aceasta este, de altfel, una dintre direcțiile cheie pe care liderii companiilor trebuie să se concentreze în 2023, după cum reiese și din articolul 6 Trends Leaders Need to Navigate This Year, publicat la finele lunii ianuarie a.c. pe site-ul Gallup. În opinia autorilor, angajamentul oamenilor este critic pentru organizații, având impact direct în productivitatea și profitabilitatea companiilor, precum și în rata de retenție. Angajații cu un nivel ridicat de implicare lucrează cu mai mult entuziasm, obțin performanțe mai bune și rămân în companie o perioadă mai mare comparativ cu cei neimplicați.

Însă, pentru lideri, concentrarea pe angajamentul oamenilor din echipă trebuie să înceapă cu acordarea unei atenții speciale stării de bine a acestora. În acest sens, punctează autorii articolului, o prioritate de top este abordarea fenomenului de epuizare la locul de muncă (burn-out) și a problemelor care țin de sănătatea mintală. Cele două aspecte sunt considerate factori majori de risc în ce privește productivitatea companiilor dar și angajamentul, respectiv longevitatea oamenilor în organizație.

De reținut că, potrivit State of the Global Workplace: 2022 Report, doar 24% dintre angajații intervievați cred că angajatorului îi pasă de starea lor de bine. În contextul provocărilor multiple cu care oamenii se confruntă în prezent, nu este surprinzător că mulți angajați renunță la locul de muncă pentru a-și proteja sănătatea mintală. Așa că, notează semnatarii articolului, nu întâmplător sintagma „quiet quitting” a fost atât de populară în mediul de lucru pe parcursul anului 2022.

În fine, merită notat și faptul că, întrebați ce își doresc cel mai mult de la următorul job, angajații chestionați de Gallup au spus în primul rând „mai mulți bani” dar imediat pe locul al doilea au indicat “un echilibru muncă – viață mai bun și starea de bine”. Este de înțeles astfel recomandarea reprezentanților Gallup de împrospătare a culturii organizaționale, cu accent pe starea de bine a celor din echipă. Cu alte cuvinte, organizațiile care vor să câștige războiul pentru talente vor avea nevoie de o propoziție de valoare bine definită în termeni de stare de bine.

Pe lângă cultivarea stării de bine ca fundament al culturii organizaționale, o altă provocare notabilă pentru anul acesta este găsirea unui echilibru în privința regimului de lucru. Potrivit reprezentanților Gallup, flexibilitatea în materie de lucru la distanță sau hibrid este foarte importantă pentru angajați astfel încât liderii trebuie să țină cont de preferința acestora. În ciuda dorinței multor lideri ca oamenii să lucreze la birou, recomandarea constă în consultarea angajaților și găsirea de soluții prin care să le satisfacă această cerință. În caz contrar, conform Gallup, aproape o treime dintre cei care lucrează în regim hibrid și 6 din 10 dintre cei ce muncesc de la distanță sunt dispuși să caute oportunități de lucru în alte organizații. Interesant este că, așa cum rezultă din studiile Gallup de anul trecut, angajații care lucrează în regim hibrid se simt mai conectați la cultura organizației comparativ cu colegii care își desfășoară integral activitatea la sediu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like