Salariul, motiv de schimbare sau nu a jobului

Aproape 41% dintre angajaţii români sunt nemulţumiţi şi foarte nemulţumiţi de actualul loc de muncă, conform unui recent sondaj realizat de eJobs.ro şi Up România. Salariul reprezintă primul motiv de frustrare (67,3%), dar și relaţia cu managerul sau lipsa recunoaşterii profesionale, după cum relevă cercetarea amintită.

Întrebaţi cu privire la posibila schimbare a jobului pe acest fond, 32,3% au spus că, deşi ar fi tentaţi să facă acest lucru, nu au găsit încă o variantă mai bună iar alţi 11,8% consideră că piaţa nu le oferă alte opţiuni, se arată în comunicatul eJobs.

Studiul subliniază că 26,4% deja caută şi aplică la alte joburi şi nu vor mai rămâne mult timp în jobul actual, iar 5,9% şi-au dat deja demisia şi urmează să plece. 7,6% au decis să mai aştepte întrucât consideră că nu este momentul potrivit pentru a face o schimbare de carieră, 5,7% se află într-o zonă de confort şi le este greu să facă o schimbare, 4,6% speră că situaţia actuală se va îmbunătăţi, iar 3,4% s-au obişnuit cu oamenii cu care lucrează.

“Salariul este principalul motiv de nemulţumire pe care îl au angajaţii români, fiind menţionat de 67,3% dintre respondenţi. Este, de altfel, argumentul care cântăreşte cel mai greu atunci când decid să accepte o ofertă de job, dar şi cel care îi poate stârni cele mai mari nemulţumiri.”, a declarat Raluca Dumitra, Head of Marketing în cadrul eJobs.ro, citată în comunicat.

Lipsa oportunităţilor de promovare este un alt motiv de frustrare pentru angajaţi, regăsindu-se în răspunsurile a 29,9% dintre participanţii la studiu. Alte motive care i-ar determina să-şi părăsească locul de muncă actual sunt relaţia cu managerul (28,7%), lipsa recunoaşterii muncii (25,4%), pachetul de beneficii (22,5%), volumul de muncă (22,4%), relaţia cu echipa (21,3%), programul de lucru (20,2%) ori lipsa unui echilibru între job şi viaţa personală (19,5%). Alte motive menţionate în sondaj au mai fost mediul de lucru, proiectele în care sunt implicaţi, instabilitatea job-ului sau lipsa feedback-ului.

Dacă ar fi, totuşi, în punctul de a-şi da demisia pentru o altă oportunitate, 43,9% dintre respondenți au spus că o contraofertă salarială i-ar putea face să se întoarcă din drum iar 12,7% s-ar răzgândi dacă angajatorul actual le-ar oferi un pachet de beneficii mai generos. Alți 10,9% dintre cei intervievați au afirmat că ar avea nevoie de o îmbunătăţire a condiţiilor de lucru, 7,4% de un plan de carieră profesional şi 6,8% ar vrea să primească şansa de a lucra pe alte proiecte în cadrul companiei. Pe de altă parte, 15,9% dintre cei care își doresc schimbarea jobului spun că se află într-o etapă în care nimic nu i-ar mai putea face să se răzgândească.

Sondajul mai arată că, de partea angajatorilor, lucrurile se văd astfel: 38% consideră că între 60% şi 80% dintre membrii echipei sunt performanţi; 27% observă această performanţă în peste 80% dintre colegii lor; la fel de mulţi spun că doar 40%-60% dintre membrii echipei sunt performanţi, iar 8% remarcă un nivel crescut de performanţă în mai puţin de 40% dintre membrii echipei.

Raluca Dumitra adaugă pe de altă parte că “Principala metodă prin care angajatorii încearcă să reţină oamenii în companie pe termen lung este legată de crearea unui mediu de lucru plăcut, după cum spun 56,8% dintre companiile participante la acelaşi sondaj. 45,5% dintre ei fac şi evaluări anuale şi măresc salariile în funcţie de performanţă. 38,2% oferă bonusuri drept recompensă pentru realizări deosebite, iar 36,4% adaptează constant pachetul de beneficii”.

În situația că un angajat valoros decide să părăsească echipa, cei mai mulți dintre manageri (30%) spun că încearcă să evite o astfel de pierdere printr-o contraofertă salarială. Alți manageri 20% propun proiecte noi care să-i stârnească interesul, 15% iniţiază o discuţie despre posibilităţile de avansare, 9% plusează la capitolul beneficii, 7% oferă flexibilitate sau posibilitatea de a lucra de acasă, în timp de 19% consideră că nu îl mai pot motiva în această etapă şi, prin urmare, nu întreprind nici o acţiune.

Sondajul amintit a fost realizat în perioada martie – aprilie 2024, pe un eşantion de 4.086 de angajaţi şi 380 de companii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like