Românii sunt mulțumiți de viața lor, în general

Românii se numără printre cei mai satisfăcuți cetățeni ai Uniunii Europene în ce privește calitatea vieții lor, potrivit indexului anul efectuat de Eurostat. Cea mai recentă ediție a sondajului plasează România pe locul al treilea, la egalitate cu Polonia (cu scorul 7,7 din 10) și după Austria (lider în topul satisfacției generale asupra vieții, cu 7,9 puncte).

La polul opus se află Bulgaria – singura țară dintre cele 27 analizate care a obținut mai puțin de 6 (5,6 puncte) pentru satisfacția generală a vieții în 2022. În mod surprinzător, Germania – una dintre cele mai puternice economii din Europa – se situează pe penultimul loc (cu 6,5 puncte, față de 7,1 anterior), Grecia ocupând un loc mai sus (cu 6,7 puncte). Letonia și Croația înregistrează de asemenea un scor mai redus la capitolul satisfacția vieții (6.8).

În 2022, europenii au fost așadar mai degrabă mulțumiți decât nemulțumiți de viața lor, dacă se iau în considerare punctajele medii de peste 6 înregistrate de țările UE, cu unica excepție a Bulgariei. Conform Eurostat, punctajul total privind satisfacția vieții a fost influențat major de factori precum nivelul educației, stabilitatea familială și situația financiară.

Este de remarcat faptul că țări precum România și Polonia – asociate în trecut cu un nivel mai scăzut al veniturilor comparativ cu țări puternic dezvoltate – se numără printre cele cu cel mai ridicat index al satisfacției cetățenilor referitoare la propria viață. Faptul pune în lumină o relație dinamică între bunăstarea percepută și situația financiară, balanța fiind echilibrată în anumite cazuri de aspectele de ordin familial, social și o perspectivă generală pozitivă asupra vieții.

În fiecare an, agenția europeană de statistică măsoară satisfacția generală asupra vieții pe o scară de la 0 la 10, utilizând un eșantion din populația fiecărui stat. Studiul urmărește de asemenea cât de optimiști sau pesimiști sunt cei chestionați cu privire la viitor.

Datele arată că, în majoritatea țărilor UE, cei mai mulțumiți sunt tinerii cu vârste între 16 și 29 de ani, comparativ cu cetățenii de peste 65 de ani. Diferențe semnificative între starea de bine indicată de tineri comparativ cu cei de peste 65 de ani s-au identificat în Croația (+1.6 puncte), Bulgaria (+1.4), Lituania (+1.3) și Slovacia (+1.2). Excepții se manifestă totuși în țări precum Danemarca, Suedia, Irlanda, Țările de Jos, Luxemburg și Finlanda, unde seniorii se declară mai mulțumiți. În Germania, pe de altă parte, satisfacția asupra vieții este, în medie, la același nivel pentru cele două grupuri de vârstă.

Decalaje importante se observă, spre exemplu, între satisfacția tinerilor din România și Polonia (8.1 puncte) în raport cu același segment din Bulgaria (6.3), respectiv unul considerabil identificat între seniorii din Bulgaria (4.9) și cei din Danemarca (8.0).

Pe lângă factorul vârstă, educația are un impact major asupra satisfacției vieții. Astfel, în fiecare țară a Uniunii Europene, satisfacția oamenilor crește odată cu nivelul educației. Cea mai ridicată diferență între persoanele cu educație superioară și cele cu studii primare s-a observat în Slovacia (1.6 puncte), România și Bulgaria (1.5), precum și Slovenia, Croația și Ungaria (1.2).

Zona de rezidență contează de asemenea dar în mod diferit de la o țară la alta. În Malta, Austria, Finlanda, Țările de Jos, Belgia, Irlanda, Suedia, Danemarca și Luxemburg, locuitorii din zonele rurale sunt puțin mai fericiți decât orășenii. În cazul altor țări însă, precum Bulgari a, România, Lituania, Slovacia, Portugalia, Ungaria, Croația, Cipru, Germania și Slovenia, locuitorii de la oraș s-au declarat mai mulțumiți de viața lor. Cea mai mare diferență se regăsește în Bulgaria, unde cei care trăiesc în mediul urban sunt cu 0,8 puncte în medie mai mulțumiți decât cei din zonele rurale.

Studiul mai evidențiază că, în raport cu persoanele care trăiesc singure, membrii gospodăriilor cu copii punctează mai mult la capitolul satisfacție. Mai precis, în 2022, familiile cu copii în îngrijire au indicat constant cel mai mare nivel al satisfacției vieții față de cei din alte tipuri de gospodării, cu un punctaj mediu de 7,3 la nivelul întregii Uniunii Europene.

În perioada 2018 – 2022, potrivit analizei, satisfacția a scăzut ușor pentru toate tipurile de gospodării, cu o mică diferență între bărbați și femei, în favoarea celor din urmă. Raportat la situația financiară, persoanele din segmentul cu cele mai mari venituri prezintă tendința de a fi mai mulțumite de viața lor (7,6 puncte), în comparație cu segmentul de la bază (6,5 puncte).

De notat este decalajul destul de semnificativ existent între diferitele părți ale UE. În general, cetățenii din nordul și din partea vestică a Uniunii Europene tind să fie mai mulțumiți de viața lor decât cei din zonele estice și de cei din apropierea zonei mediteraneene. Cu toate acestea, pentru perioada 2018 – 2022 a fost remarcată o evoluție interesantă: o ușoară îmbunătățire a satisfacției celor din țările cu un nivel general redus al satisfacției vieții și invers, pentru cei de regulă mulțumiți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like