Munca e importantă dar în aliniere cu valorile personale

Turbulențele din ultimii ani au condus la schimbări semnificative în viața dar și în perspectiva oamenilor despre muncă. La acest din urmă capitol, studiul Workmonitor 2023 scoate în evidență o serie de tendințe interesante, între care pe primul loc se situează schimbarea de atitudine a angajaților.

Astfel, sondajul relevă că oamenii sunt determinați în prezent să facă loc armonios muncii în viața lor și nu invers. Fenomenul se manifestă în pofida faptului că majoritatea consideră munca o parte importantă a vieții lor și în ciuda incertitudinilor care planează asupra economiei. Cu alte cuvinte, aceștia sunt mai fermi în privința tipului de angajator și de job pe care le preferă.

93.7% dintre respondenți afirmă că echilibrul între muncă și viață personală este important pentru ei. Pe de altă parte, 61% spun că nu ar accepta un post dacă acesta le-ar afecta în mod negativ acest echilbru, iar un procent semnificativ declară că ar demisiona dintr-un mediul de lucru toxic (34%) sau dacă jobul îi împiedică să se bucure de viață (48%). Deloc surprinzător, această atitudine a fost exprimată cel mai des în rândul celor cu vârste de până la 35 ani dar se regăsește și în categoria celor de peste 55 de ani. De asemenea, flexibilitatea muncii este un criteriu important, 83% dintre cei cuprinși în studiu menționând preferința pentru un program flexibil și 71% flexilibilitatea referitoare la locația unde își desfășoară munca.

În ultimii ani, oamenii și-au reevaluat modul de a privi munca astfel că acum sunt mai hotărâți să găsească o activitate cu semnificație și să simtă că fac parte dintr-o organizație aliniată la propriile valori, nu viceversa. Pentru mulți angajați, aceste preferințe constituie factori decisivi în luarea deciziilor privind cariera așa încât majoritatea (54%) declară că ar demisiona dacă nu simt că aparțin cu adevărat acelei organizații. În plus, mulți insistă pe ideea alinierii între valorile companiei și cele personale, cu mențiunea că, în caz contrar, 42% nu ar accepta un job.

Faptul are un impact important asupra angajamentului oamenilor față de organizații, respectiv asupra ratei de retenție. Conform analizei elaborate pe baza rezultatelor Workmonitor 2023, flexibilitatea muncii și un mediu de lucru ce stimulează implicarea sunt două dintre cheile majore pentru atragerea și menținerea talentelor. Cu o parte importantă a echipelor ce lucrează în regim hibrid sau exclusiv la distanță, politicile și practicile companiilor trebuie să se axeze pe îmbunătățirea vieții angajaților. Organizațiile pot deveni angajatori preferați numai prin măsuri ce reflectă empatie și iau în considerare nevoile întregului colectiv.

De altfel, se mai arată în raportul respectiv, pe piața muncii angajații își mențin avantajul în relația cu angajatorii, chiar și în condițiile schimbărilor prefigurate în plan macroeconomic. Sander van‘t Noordende CEO, Randstad N.V, pomenește de un nou contract social între cele două părți, în special când vine vorba de cei din generațiile Z și Mileniali, care pun un accent puternic pe valori. Între timp, companiile caută să țină pasul prin conectarea climatului organizațional la empatie, având de luat în considerare și principiul echității la locul de muncă, care permite exprimarea diferitelor opinii și valorificarea diverselor abilități specifice.

Dincolo de aceste aspecte, îngrijorările generate de o preconizată recesiune cu consecințe posibile asupra jobului (regăsite la 52% dintre respondenți) au determinat un set de așteptări în termeni de siguranță a locului de muncă, precum și de stabilitate financiară, inclusiv sprijin suplimentar din partea angajatorului pentru a face față scumpirilor. Aproape 92% dintre cei 35.000 intervievați au declarat că siguranța locului de muncă este importantă pentru ei, iar 63% au menționat că nu ar accepta un job care nu oferă această garanție.

Perspectivele pesimiste privind economia globală și inflația ridicată fac, de asemenea, ca angajații să amâne ieșirea la pensie iar unii pensionari să dorească revenirea în câmpul muncii. Față de ediția anterioară a studiului, ponderea celor care sperau să iasă la pensie înainte de 65 de ani a scăzut (51% comparativ cu 61%), ceea ce reflectă îngrijorarea pentru condițiile de trai în viitor.

Sondajul Workmonitor este realizat de Randstad, fiind lansat în 2003 în Olanda pentru ca apoi să devină global, în 2010. În prezent cuprinde 34 de piețe din Europa, regiunea Asia Pacific, America de Nord și America de Sud. Studiul urmărește preferințele oamenilor activi pe piața muncii și așteptările pe care le au de la angajatorii lor. Cercetarea se desfășoară online pe un eșantion de minimim 500 de respondenți din fiecare piață, cu vârste între 18 și 67 de ani. Datele ultimei ediții au fost colectate în perioada 18-30 octombrie 2022.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like