Am mai spus-o, inclusiv în context organizațional, dar cred că ideea merită subliniată mai mult. Valoarea comunicării organizaționale începe cu cea care definește comunicarea dintre oamenii ei. Este o dimensiune cheie a culturii organizaționale, una care vorbește de la sine despre atractivitatea brandului de angajator. Se mai spune că fiecare organizație are o muzică a ei, mai mult sau mai puțin armonioasă. Care, inevitabil, se face auzită și în exterior, tot prin oamenii săi. Comunicarea interpersonală e cea care dă tonul muzicii în echipă.
Deși trece încă drept “soft”, această abilitate este de o importanță critică pentru fiecare dintre noi, atât în context profesional cât și personal. Dar actul de a comunica furnizează valoare, putem spune cu certitudine, doar dacă este șlefuit printr-un efort semnificativ, cultivat și rafinat în permanență, cu fiecare interacțiune. Altfel, cum știm cu toții, deși folosim același limbaj, putem foarte bine a vorbi fără a ne înțelege, a finaliza o conversație spunând da și făcând ba, ba chiar a ajunge la discordie sau conflict. Vorba lui George B. Shaw, “cea mai mare problemă cu comunicarea este iluzia că a avut loc”. Atât de fină este și granița dintre înțelegere și neînțelegere, armonie și dizarmonie, încredere și neîncredere…
Ok, dar care e fundația pe care putem construi comunicarea autentică, cea care creează valoare cu adevărat? Într-un cuvânt, prin prezență. Adică acea stare de a fi prezent/ă definită prin observarea limpede, fără pre/judecată, prin disposibilitatea de a asculta atent omul cu care purtăm un dialog. Pentru ca astfel să putem răspunde, în loc de a reacționa. O stare de a fi în echilibru, centrat dar și flexibil, cu alte cuvinte. Într-un astfel de spațiu putem ajunge la înțelegerea mutuală, la un acord dezirabil ori la soluții de tip win-win și, în timp, la o relație bazată pe încredere.
Prezența autentică e o stare pe care o putem cultiva, învățând și dezvățând în același timp aspecte de ordin comportamental, respectiv mental și emoțional. Conștiența de sine (self-awareness) este de altfel prima componentă a inteligenței emoționale – în modelul dezvoltat de Daniel Goleman, care permite apoi auto-reglementarea. Mindset-ul ori cadrul de referință (cum mai este numit în coaching) exercită de asemenea o influență foarte importantă asupra modului nostru de a comunica – relaționa și de a fi, în general. O mentalitate flexibilă (vs fixă sau rigidă) poate face diferența în ce privește succesul ori reușita în plan profesional, respectiv împlinirea sau fericirea din plan personal, așa cum reiese între altele din excelenta carte “Mindset”, semnată de Carol S. Dweck. Vestea bună e că dezvoltarea și optimizarea pe fiecare dintre aceste dimensiuni ale ființei stă în puterea noastră.
Așadar, comunicarea creează valoare atât timp cât la temelie se află o prezență autentică… și valori. Un set de valori bine definit precum onestitatea, empatia, respectul și responsabilitatea în raport cu partenerul de dialog. Adoptarea unui stil conștient de comunicare va crea neîndoielnic înțelegere, încredere și sprijin mutual în relațiile noastre, atât în plan personal cât și profesional.
În fine, nu trebuie uitat faptul că procesul de comunicare este unul bidirecțional. Cu alte cuvinte, “It takes two to a tango”…
Fondator & Publisher, Well Magazine
Managing Director, Core Learning Center SRL – companie care oferă servicii de coaching, training, consultanță de comunicare Profesionist de comunicare prin excelență, Mihaela a antrenat această abilitate peste 20 de ani, în calitate de jurnalist și apoi de expert în Relații Publice. Cu perspective și abordări diferite, deopotrivă interesante, cele două roluri i-au adus satisfacție și învățăminte valoroase din interacțiunea cu oamenii. Suprinzător sau nu, experiența acumulată din postura de comunicator i-a deschis mai recent drumul și interesul pentru coaching. Tot comunicare însă într-un parteneriat unu la unu, centrat exclusiv pe obiectivul clientului. Un dialog autentic, cu potențial alchimic, transformator.Mihaela a urmat studii postuniversitare de Managementul Afacerilor la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, Universitatea Al.I.Cuza Iași, după ce mai înainte a absolvit Facultatea de Inginerie Chimică la Universitatea Tehnică Gh. Asachi din Iași. A urmat, între altele, cursuri de Negociere și Branding, și este certificată internațional în Relații Publice (CIPR UK). S-a format de asemenea ca specialist de Coaching și Trainer.